Theresa May: Gradul de alertă teroristă, ridicat la cel mai înalt nivel. Atacurile pot fi iminente/ 1000 de soldaţi vor păzi obiectivele majore din Londra. Parlamentul, închis publicului

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat marţi că a fost ridicat nivelul de alertă teroristă la pragul “critic”, în urma atentatului terorist de la Manchester, informează BBC.

“În Marea Britanie, nivelul de alertă teroristă a fost ridicat la cel mai înalt grad- “critic”, însemnând că atacurile ulterioare pot fi iminente”, a declara Theresa May, potrivit BBC.

Decizia a fost luată după ce investigatorii nu au putut să excludă faptul că suspectul Salman Abedi a acţionat singur. Urmează ca forţe militare să fie dislocate în puncte-cheie. Acestea vor fi prezente la evenimente precum concerte şi vor acţiona la îndrumarea ofiţerilor de poliţie.

În noaptea de duminică spre luni, zeci de mii de persoane au fost martore la tragedia de pe Manchester Arena. Bilanţul victimelor a ajuns la 22 de morţi până acum şi peste 59 de răniţi, în urma atentatului sinucigaş ce a avut loc la finalul concertului artistei americane Ariana Grande.

Trupe militare vor păzi o serie de obiective majore din Londra, inclusiv reşedinţa premierului

Poliţia a anunţat că va suplimenta numărul de agenţi desfăşuraţi pe străzile Londrei, iar 1000 de soldaţi vor păzi o serie de obiective majore din capitala britanică, informează Reuters.

“Forţele militare vor opera sub comanda Serviciului de Poliţie Metropolitană, pentru a asigura paza statică la o serie de obiective cheie”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, miercuri, de poliţie.

Printre obiectivele care urmează să fie păzite de militari se numără Palatul Buckingham, ambasade, Palatul Westminster şi Downing Street 10.

Aceste măsuri au fost luate ca urmare a atacului terorist petrecut luni seară la un concert desfăşurat la Manchester. Atentatul s-a soldat cu cel puţin 22 de morţi şi 119 răniţi.

Amber Rudd, ministrul britanic de Interne, a anunţat că până la 3.800 de militari ar putea fi desfăşuraţi pe străzile oraşelor din Marea Britanie.

Sursa

http://www.mediafax.ro

ATAC SÂNGEROS asupra unei baze militare din Afganistan: cel puţin 50 de soldaţi au fost UCIŞI

Cel puțin 50 de soldați au fost uciși, vineri, în Afganistan, după ce o bază militară din nordul țării a fost luată cu asalt de militanți talibani, a anunțat un responsabil militar, citat de DPA.

Militanții talibani, care purtau uniforme militare afgane, au descins la baza situată la câțiva kilometri de orașul Mazar-e-Sharif cu trei vehicule militare și au lansat o rachetă în direcția intrării în bază. După aceea, talibanii au atacat o moschee din interiorul bazei unde militarii luau parte la rugăciunile de vineri, pentru ca apoi să ia în vizor alte obiective din incintă.

Un purtător de cuvânt al talibanilor susține că au fost uciși peste 100 de soldați, scrie agerpres.ro.

Balkh este considerată una din provinciile relativ sigure ale Afganistanului.

Este al doilea atac de amploare asupra unui obiectiv militar securizat petrecut în ultimele luni în Afganistan. La începutul lui martie, 49 de persoane au murit și 76 au fost rănite, după ce militanți ai Statului Islamic au atacat un spital militar din Kabul.

Sursa:

www.realitatea.net

 

Autorul atacului din Londra, cetăţean britanic, prin naştere. Adrian Elms şi-a schimbat numele în Khalid Masood

Poliţia a făcut publică identitatea autorului atacului din Londra. Khalid Masood a murit împuşcat de poliţişti, după l-a înjunghiat pe unul dintre ofiţerii de pază de la Palatul Parlamentului, care , la rândul lui, nu a mai putut fi salvat. Masood este, prin naştere, cetăţean britanic. Acesta s-a născut pe 25 decembrie 1964 în Kent, mama sa fiind albă şi tatăl său, de culoare. Numele real al atacatorului este Adrian Elms, dar şi l-a schimbat în Khalid Masood, odată ce a îmbrăţişsat religia Islamului. Masood are un trecut infracţional bogat şi nu este prima dată când acesta atentează la viaţa cuiva, folosind drept armă cuţitul. Manifestările extremiste ale acestuia l-au adus, din baza de date de poliţiei, până în atenţia celor de la MI5, care, totuşi nu l-au considerat a fi o ameninţare.

După ce şi-a petrecut noaptea la un hotel ieftin în Brighton, miercuri, folosind o maşină închiriată, Khalid Masood a iniţiat sângerosul atac din Londra, pe Westminster Bridge şi la Palatul Parlamentului.

Potrivit The Telegraph, Massod le-ar fi spus celor de la Preston Park Hotel că “voi pleca din Londra, astăzi. Capitala nu mai e ce-a fost”.

În anul 2000, Masood i-a tăiat faţa cu cuţitul proprietarului unei cafenele din satul Northiam, Sussex, într-un scandal cu tentă rasistă şi a fost condamnat la 2 ani de închisoare. După un an de la eliberare, i-a tăiat nasul cu cuţitul unui bărbat care a avut nevoie de operaţie estetică, notează The Telegraph, fiind trimis din nou după gratii, pentru încă şase luni.

În anul 2004 s-a căsătorit cu o femeie de religie islamică şi în anul 2005 a lucrat în Arabia Saudită. Conform CV-ului, Masood avea o diplomâ în ştiinţe economice şi a ocupat funcţia de manager în cadrul unei firme, în Sussex. De asemenea, a obţinut şi o diplomă care îii permitea să predea engleză străinilor şi, în 2009, după ce s-a întors din Arabia Saudită, a devenit profesor la TEFL College în Luton. a locuit în acest oraş timp de doi ani, până în 2013. Foştii colegi şi vecini din Luton, şi-l amintesc drept un om politicos, familist – Masood are trei copii – un adept al portului tradiţional musulman. Familia se muta frecvent şi alegea să locuiască în cartiere cu populaţie preponderent musulmană.

Sursa articol

www.londonezul.co.uk

Șapte persoane, ARESTATE în urma atacului de ieri de la Londra! Au fost efectuate percheziții la cel puțin șase adrese din capitala Marii Britanii

Șapte persoane au fost arestate în urma raidurilor efectuate după atacul sângeros de ieri de lângă Palatul Westminster din Londra. Noaptea trecută au fost efectuate percheziții la cel puțin șase adrese din capitala Marii Britanii.

Nu se cunoaște deocamdată cine sunt persoanele ajunse în arest.

BBC scrie că victimele aparțin diferitor naționalități. Șapte dintre cei 20 de răniți sunt încă la spital, în stare critică.

Amintim că un bărbat a lovit ieri intenţionat cu maşina un grup de trecători din Londra după care s-a lovit cu vehiculul de poarta metalică a Palatului Westminster. Cinci oameni au murit, iar 20 au fost răniți.

După atac, individul a înjunghiat un polițist. Atacatorul a fost ulterior împușcat mortal de un om al legii.

Potrivit oamenilor legii din Marea Britanie, atacatorul ar fi acționat singur, fiind inspirat din acțiunile teroriștilor.

 Sursa articol: