86 de morți, dintre care 30 de copii. Nou bilanț al atacului chimic din Siria:

Bilanţul atacului chimic din oraşul sirian Khan Sheikhoun a crescut la 86 de morţi, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

“Sunt 30 de copii şi 20 de femei printre victime”, un bilanţ în creştere din cauza decesului unor răniţi grav, a precizat miercuri seara Observatorul.

Tragedia s-a petrecut în urma unui raid aerian care a avut loc marţi, la Khan Sheikhoun, un fief rebel şi jihadist în nord-vestul Siriei. Potrivit medicilor de la faţa locului, simptomele pacienţilor sunt similare celor constatate la victime ale unui atac chimic – pupile dilatate, convulsii şi prezenţa unei spume la gură.

Rusia atacă rezoluția ONU care condamnă atacul chimic din Siria. Consiliul ONU amână votul

Consiliul de Securitate al ONU, reunit miercuri de urgență în legătură cu presupusul atac chimic din Siria, a amânat votul asupra unei eventuale rezoluții de condamnare, răgaz pentru occidentali să negocieze cu Rusia, aliat al Damascului, transmite Agerpres.

Textul prezentat de Washington, Paris și Londra ar putea fi, totuși, votat joi, potrivit unor diplomați la ONU.

Moscova a apreciat ca “inacceptabil” proiectul de rezoluție condamnând atacul comis marți asupra orașului sirian Khan Shaykhun care a făcut 86 de morți, dintre care 30 de copii și 20 de femei, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. O nouă ilustrare a diviziunilor dintre occidentali și Rusia în privința dosarului sirian.

Rusia susține că documentul ar fi trebuit să conțină mai multe amendamente, cum ar fi stabilirea drept priorități principale ale rezoluției invitarea rebelilor care controlează zona să ofere acces total investigatorilor ONU și stabilirea unei acțiuni de cercetare imparțială și cuprinzătoare a incidentului.

Sursa:

www.realitatea.net